duminică, 12 iunie 2011

Emoțiile primei dăți

         Drumul l-a parcurs repede. Poate l-a ajutat și faptul că, pe toată durata călătoriei cu tramvaiul, a privit pe geam, în gol. O dată ajuns în fața redacției, totul se schimbă. Picioarele i se clătinau, de parcă mii de furnici se cățăraseră pe ele. I se uscase gura. Un brobon se sudoare, ivit parcă de nicăieri, o luă la vale pe tâmplă, până la bărbie. Îi treceau acum prin fața ochilor scene din „Toți oamenii președintelui”, film pe care îl văzu de două ori în ultima săptămână. Pasaje întregi din „Jurnalistul universal” al lui Randall i se aglomerau în minte. Tresări. Putea să jure că se auzea zgomotul tastaturilor dinăuntru.
         Avea să intre pentru prima oară într-o redacție. Stările care îl întreceau puteau fi atribuite momentului publicării primului articol, nicidecum unei simple vizite într-o redacție de ziar. Pentru el însă, nu era bucurie mai mare. Visase la clipa asta încă din prima zi de facultate. Acum, în anul doi, i se ivise o oportunitate. Era convins că putea fi prima și cea din urmă vizită la sediul săptămânalului, mai ales că, în urmă cu câteva luni, trimisese aici un CV, dar nu reușise să impresioneze. De această dată, un profesor îl anunțase că săptămânalul caută studenți pe post de colaboratori.
         După un timp, apăsă clanța. Înăuntru era numai redactorul-șef. Se gândi că e în avantajul său faptul că ceilalți membri ai redacției nu sunt acolo pentru a-l privi iscoditor și a-i provoca mai multe emoții decât avea în acel moment. Acest fapt nu-l ajută însă cu nimic. Redactorul-șef îi povesi preț de câteva minute despre stilul ziarului și despre ce așteptări are de la el. În tot acest timp, nu fu în stare să scoată nimic pe gură, în afară de un „am înțeles” leșinat, și acela scremut la sfârșit.
         Văzându-se ieșit din redacție, făcu un efort pentru a-și aminti detalii ale discuției. Realiză că rememora doar crâmpeie. Asta până acasă, când își aduse aminte o propoziție întreagă: „Te aștept lunea viitoare, de la ora 10, la ședința de sumar, cu două propuneri de subiecte”!



miercuri, 1 iunie 2011

Ziare sau cărți?

„Diferența dintre literatură și jurnalism este aceea că ziarele sunt de necitit iar literatura nu este citită” - Oscar Wilde